Ședința Consiliului Profesoral 28.02.2022
În data de 28 februrie 2022, în incinta Școlii Profesionale nr.11 a avut loc ședința Consiliului Profesoral. Unul dintre cele mai importante puncte din ordinea de zi a ședinței a fost, confirmarea gradului didactic II a domnului psiholog Popov Valeriu și conferirea gradului didactic II a doamnei psihopedagog Popov Vera. Ședința a fost deschisă de către doamna Jalbă Mariana, director adjunct a ȘP nr.11, printr-o prezentare a ordinei de zi, după care a oferit cuvântul, domnului Popov Valeriu și doamnei Popov Vera pentru a se prezenta, la cea de a doua etapă, domnului și doamnei Popov li s-a oferit câte un studiu de caz la care specialiștii trebuiau să vină cu soluții. Candidatura domnului psiholog și a doamnei psihopedagog, pentru confirmarea și conferirea gradului didactic II, a fost pusă la vot și votată unanim de către membrii Consiliului Profesoral. Cel de-al doilea punct în ordnea de zi a fost organizarea stagiilor de practică a elevilor anului II de studii, unde fiecare maistru-instructor a vorbit despre unde se va organiza stagiul de practică pentru fiecare specialitate.
